Cu sanu-i sterp, cu rochia desfacuta si bretonul taiat asimetric se zgaraie pe fata in baie, mazgaleste cu ruj maroniu oglinda aburita, zgaraie cu unghiile marmura sparta a chiuvetei. In locul celuilalt san si-a lipit floarea muscatei de care a auzit ca ar avea puteri vindecatoare. Pulpa sangerie a petalei contrasteaza izbitor cu verdele aprins al umerilor si cu mucegaiul din coltul stang al incaperii, aflat la intretaierea peretelui cu oglinda si cel pe care se afla suportul prosoapelor.
Suvite de sange i se preling de pe fata pe gat, hranind membrana mugurelui, incretind petalele sanului surogat. Daca ar fi avut lavoar l-ar fi umplut cu flori de muscata si aschii de sapun, in timp ce in urechi si-ar fi pus cataplasme cu musetel. Poate in felul asta nu ar mai fi auzit lipsa sanului si nici zumzetul musculitelor din jurul corolei florale.
E cald in baie, poate ar fi trebuit sa telefoneze sa i se repare aerisirea, dar mai bine aici decat in sufragerie, unde trebuie sa contemple resturile micului dejun.
Ploua de ieri, ba chiar ninge constant, dar numai noaptea, sau cand se trezeste ea si netezeste cu dosul palmei cativa fulgi paralizati pe pervarz.
Zum! Scrie pe oglinda: „How fragile... ” zapada, desigur. Ar fi trebuit sa tina in casa mai multe ghivece, la fereastra si chiar pe noptiera. Florilor nu le plac musculitele si nici nu te deranjeaza cand dejunezi. Uneori mai au si puteri miraculoase, chiar daca nu au sani. Se spune ca sanii inseamna viata, florile dau tot ce au in ciclicitatea lor perena. Uneori chiar si viata.
Pe linia gatului sangele i-a amortit, renuntand sa isi caute drumul spre tampla, murind inafara trupului. Sanul solitar tresalta sub pieptarul rochiei, amestec de limfa si sange, venele verzui se umfla sub pielea translucida. Mesajul de pe oglinda se dezintegreaza in condens, dare maronii ii brazdeaza chipul reflectat pe suprafata sticlei. E ca un joc stupid cu melci lipiciosi si razbunatori, ca si constiinta uneori.
Suvite de sange i se preling de pe fata pe gat, hranind membrana mugurelui, incretind petalele sanului surogat. Daca ar fi avut lavoar l-ar fi umplut cu flori de muscata si aschii de sapun, in timp ce in urechi si-ar fi pus cataplasme cu musetel. Poate in felul asta nu ar mai fi auzit lipsa sanului si nici zumzetul musculitelor din jurul corolei florale.
E cald in baie, poate ar fi trebuit sa telefoneze sa i se repare aerisirea, dar mai bine aici decat in sufragerie, unde trebuie sa contemple resturile micului dejun.
Ploua de ieri, ba chiar ninge constant, dar numai noaptea, sau cand se trezeste ea si netezeste cu dosul palmei cativa fulgi paralizati pe pervarz.
Zum! Scrie pe oglinda: „How fragile... ” zapada, desigur. Ar fi trebuit sa tina in casa mai multe ghivece, la fereastra si chiar pe noptiera. Florilor nu le plac musculitele si nici nu te deranjeaza cand dejunezi. Uneori mai au si puteri miraculoase, chiar daca nu au sani. Se spune ca sanii inseamna viata, florile dau tot ce au in ciclicitatea lor perena. Uneori chiar si viata.
Pe linia gatului sangele i-a amortit, renuntand sa isi caute drumul spre tampla, murind inafara trupului. Sanul solitar tresalta sub pieptarul rochiei, amestec de limfa si sange, venele verzui se umfla sub pielea translucida. Mesajul de pe oglinda se dezintegreaza in condens, dare maronii ii brazdeaza chipul reflectat pe suprafata sticlei. E ca un joc stupid cu melci lipiciosi si razbunatori, ca si constiinta uneori.
