I miss his world.

VIII

Am gasit odata o barca ancorata la mal si eram singura. In jurul meu musteau dorintele vii ale unor larve. Cu fiecare minut care trecea nu le mai deosebeam de ale mele. Nisipul tacea iar lemnul barcii incepuse sa putrezeasca de plictiseala.

Hai sa ma pierd, mi-am zis. Cu barca asta.

Voi care nu-mi sunteti acum aici, o sa-mi fiti poate cand eu nu o sa mai fiu. Si chiar daca o sa fiti cand eu sa zicem o sa fiu, o sa creasca exponential vointa mea de a nu va mai dori. Eu stiu sa astept, si cu cat stiu mai bine cu atat ma inspaimant. Cand ma inspaimant nu eu raspund de ceea ce fac, sau in orice caz nu o sa dau niste raspunsuri prea bune. O sa ma ajungeti intr-un tarziu, iar eu voi inghiti cu noduri orice urma de simtamant de a va avea alaturi. O sa va insemnez ca sa va recunosc si sa spun apoi ca nu imi mai aduc aminte.

M-am imbarcat si am plecat, supusa unei oarecare conditii, fie ea umana sau larvara. Indiferent de natura ei, nicio conditie nu e acceptabila. Eu insami o conditie ca barca sa pluteasca doar ca sa se scufunde. Calatorul conditionat, care se crede diriguitorul propriilor cai, dar e purtat de vant si n-are legenda.

Si-atuncea am gandit ca am nevoie de legi pentru un drum parcurs inapoi. Un set gata facut, din care sa pierd cate o bucata la fiecare inapoiere, tinand socoteala timpului intemeierii lor.

Stiu Decalogul, mi s-a transmis intr-o limba civilizata si l-am decifrat si in puritatea elocventa a slovelor. Nu mi l-am insusit pentru ca la mine totul se impune prin frica si teroare, insa alte terori decat cele instrumentale, care resusciteaza simturile adormite si firile diluate. Ma supun atunci cu placere. Cu drag primesc acele ordine rastite, iar poruncile ori le ascultam cu toata luarea in considerare pe Sinai, ori niciodata. Pe filonul devenirii mele analizat inca din pruncia tribala, cred ca s-au pastrat acele mecanisme de reactie la zgomote, cuvinte stridente si brutal articulate, sunetul de toba, talanga, clopot, piatra.

Intre blanuri de animal, inca plina de ramasitele facerii am tipat si tribul meu m-a ascultat. Dupa primul racnet permis stiam ca o sa-mi faca placere sa ascult, la randul meu. Placerea de a patrunde fara pregatire intelesul. A fost prima mea aparitie, atunci cand mama si tatal nostru suntem de fapt tot noi, atunci cand stramosii sunt niste copii care ne-au scos in joaca ochii cu batul, pe maidanul junglei. Ne loveam si carnea crestea la loc mai frumoasa si mai frageda, iar in loc sa ne spalam ne jupuiam pielea pentru a se ivi un alt strat mai neted si mai subtire, fara sa ne pese ca ne expunem vulnerabil.

Am fost captivata de focul neinventat care nu se stingea niciodata si nu te ranea, topaiam printre flacari si ele ma invatau gemetele si cuvintele lumii. Povestile la gura focului sunt de fapt o palida reiterare a ceea ce la inceput erau povestile focului. Limbile nostre au ramas rosii de cand vapaia le-a alintat in armonia sunetului. Trebuie ca mai exista o insemnatate cand ele apar deasupra capului. In noptile curate, care durau uneori chiar cativa ani nemasurabili, focul si apa isi dateau intalnire sa ne cante o balada in toate dialectele posibile, multe disparute in prezent, cele mai multe sub semnul permanentei nasteri si transformari . Mereu alte cuvinte, mii de cuvinte rostite intr-o fractiune de secunda, toate asimilate cu intelegerea inocentei. Stiam cu totii pe-atunci lucruri pe care cu mare dificultate ni le-am putea reprezenta dupa cateva secole dedicate explorarilor stiintifice, intr-o stare de constienta neintrerupta. Barbatii le tratau in spirit de gluma iar femeile se luptau sa scape de povara simtului intuitiei, care era atat de exacerbat incat plana asupra starii fizice ca o transa premenstruala fara iesire. Am devenit in scurt timp una dintre acele femei. Ea este cea care imi produce visele si careia i-am inchinat candva un ritual. Desigur, nu in viata asta, acum nu am datele necesare si nici inspiratia de a le cauta unde trebuie, troglodita nu s-a indurat sa mi le insufle. Era ritualul ei preferat si o suspectez ca mi-a creat scenariile vietilor doar ca sa supravietuiasca, sa creeze o conjunctura disperanta si sa imi explice apoi cu un ranjet triumfator de ce era ea mai buna decat mine.

Ava Inferi- Tempestade

VII

Era un batran care se ocupa cu de toate, iar pasiunile de care nu putea sa se lepede ii ocupau cea mai mare parte a zilei. A fiecarei zile, pentru ca toate erau obisnuite, insa, in acelasi timp la fel de speciale. Impletea rogojini, isi fierbea ceaiuri de sunatoare din care consuma abuziv si, cand nu fuma, isi mesterea meticulos tigarete din tutun proaspat uscat, infasurat in foite de ziar.

Sunt purtati ca de ape si viata lor e somn…

Sotia sa era beteaga din cauza ca se impiedicase de sfoara legata la un capat de piciorul gastei si la celalalt de un tarus infipt in pamant. Crestea boboci si alte pasareturi, morcovi pentru iepurii batranului (he wasn't a rabbit in her headlights, he liked to grow common rabbits in normal cages) si nepoti.

Sunt purtati ca de ape si viata lor e somn…

Impreuna ei se certau permanent, vesnic nemultumiti de hobby-urile pe care celalalt indraznise sa le imbratiseze, numai spre biserica sau alte consfatuiri locale se indreptau curati, tacuti si cu capetele plecate. Uneori chiar foarte amuzati de ei insisi, uneori indragindu-se. Imparteau aceeasi farfurie cu mancare, aceeasi sticla cu alcool si injurau in gand sau fatis blestemata zi in care s-au cunoscut. Erau perversi si de un egocentrism atroce, dar pastrau ordine in gspodaria lor modesta numai de-ai naibii si de ochii lumii; puneau la zid orice persoana implicata in vreun eveniment neinsemnat dar condamnabil si barfeau aprins si cu voci stridente fiecare palarie care se intampla sa treaca pe dinaintea lor fara sa le arate respectul cuvenit.

Sunt purtati ca de ape si viata lor e somn…

Odata au gasit-o intinsa pe rogojina din tinda, vanata la ochi si pe spate, incapabila sa se miste din pricina piciorului bolnav, care acum intorcea privirilor mirate zambetul carnii plesnite. El nu s-a mai aratat vreo doua zile, intorcandu-se doar atunci cand a stiut-o vesela, cu zambetul in ochi si cu masa pusa.

Sunt purtati ca de ape si viata lor e somn…

Intr-o noapte ea s-a inchis in casa, a stins toate luminile si s-a facut ca nu mai exista. El a gemut pe afara cat a putut, a mancat ce-i lasase ea pe prispa si l-a gasit apoi dimineata dormind in prag, cu nasul rosu si infasurat intr-o patura mudara si cam ingusta.

Sunt purtati ca de ape si viata lor e somn…

El n-a mai baut ceaiuri de sanatoare pentru ca nu a mai avut nici flori din astea si nici rabdare sa isi faca rost. A baut de toate, a stat nemancat si incepuse sa ameninte ca se otraveste, ca ea l-a bagat in groapa cu zile, ca vrea s-o lase libera si stapana pe tot ceea ce au, macar acum, in al dousprezecelea ceas. A vazut ce era de facut si a facut chiar si ce nu ar fi vrut sa vada pe lumea asta, poate chiar mult pe deasupra, acum ar fi de ajuns doar sa nu mai prinda picior de om pe la el prin curte.

Sunt purtati ca de ape si viata lor e somn…

S-a dus vara. A venit toamna si pe ea iar au gasit-o zacand intinsa pe pamantul umed, de-a curmezisul potecii din gradina, printre pene de gasca si frunze, cu ochii inchisi. I se ridicase fusta in zvarcolirea caderii, iar mana ii ramasese incordata pe poale, intr-o incercare incremenita de a inabusi un ultim efect de lumina a pielii.

Sunt purtati ca de ape si viata lor e somn,

Iarba curand ofilita, seara e taiata si se usuca…

VI

Ziua in care te-ai simtit ca cicatricea unui fruct si ti-a fost bine. La apus, au aparut langa copacul tau niste maini care au stiut sa te vindece, fara sa le-o ceri. Fructele indraznesc prea arareori sa mai ceara ceva, cu atat mai putin cicatricile lor. Boala ta au luat-o aceste maini, au ingropat-o la radacini si au mangaiat apoi locul potrivit pana tu te-ai obisnuit cu starea de sanatate. E dificil sa te acomodezi cu starile de sanatate, stiind ca puteai sa compromiti tot fructul, sa atarni de ramura ta ca o boala fara nume si sa iti pierzi orice demnitate de poama. Partea cea mai proasta cand pleznesti de prospetime e sentimentul oribil ca cineva se poate gandi la tine ca la bun-de-pus-la-conserva. Dar pentru asta exista terapeuti anonimi, cu mainile curate, care vin si se aseaza tiptil langa tine. In oricare amurg.

V

Odata ce ai ajuns aici, doboara-ti limitele, infraneaza-ti poftele, spala-te cu apa rece pe obraji si pune-ti pe cap basma curata. Scuipa-ti in san, fa-ti trei cruci, ascunde sub fuste cutitul ala cu doua taisuri mostenit din strabuni, arunca laturile peste gandurile negre si ia seama limpede la tot ce se va petrece in jurul tau. Sunt cateva sfaturi pe care le-ai primit, cum ca rosul e musai sa fie ucigas, intentiile pelerinilor cu care te vei gasi pe drum le ghicesti dupa lucirea ochilor de sub gluga, femeile atragatoare la infatisare pot fi cinstite nu numai in somn, si pe cat de neimblanzit ii e calul pe atat de curajos e barbatul. Singura sa ai puterea sa le descalcesti pe toate si din tot sa tragi invatatura, care sa-ti fie tie si cu vei dori mai cu aprindere de folos. Tu, femeie vicioasa, nu te ascunde de blestem si el nu se va lipi de tine, caci numai acelora subjugati de frica vorba si gandul rau le umple casa si le leaga picioarele. Acum de ce zambesti? Furia ti s-a indulcit cand ai gasit adunate laolalta, intr-o muzica pana azi straina, niste cuvinte asemanatoare cu astea: "ziua in care pamantul avea culoare pielii se va intoarce, apele sunt prea ingrijorate pentru a ne cruta din nou de tristetea potopului".

IV

Viziunea i-a aparut Mariei Angelica intr-o noapte in care, chinuita de vechile cosmaruri, s-a ridicat din pat si s-a indreptat apoi spre bucatarie dupa un pahar cu apa. Apucand sa faca numai cativa pasi, a simtit dintr-o data o asa usuratate trupeasca, incat a trebuit sa isi apese cu pumnul pe piept pentru a-si tine carnea lipita de suflet. Speriata de aceasta subita stare de imponderabilitate, voind sa se sprijine de concretetea lucrurilor din jur, continua sa mearga prin incaperile atat de cunoscute. Deschide cu hotarare usa frigiderului.

Ea e aici si acum.
Detine un control permanent asupra a tot ceea ce o inconjoara si ii apartine, deopotriva.

Si-a pierdut din setea aceea intensa cu care parasise asternutul.

Legume, o sticla cu vin aproape goala, salata, portocale, apa, o jumatate de pizza congelata si... groaza. Groaza care te cuprinde atunci cand vezi un bocet fara sa-l auzi. Intre toate acestea, pe al doilea raft frigorific, intr-o punga innodata la capat cu un lant din buruieni, este pusa la pastrat luna. O luna alba, rotunda, cu vinisoare albastre in care pulseaza esenta inghetata a unei nopti tacute, cu aceeasi lancezeala cu care aluneca sangele in venele unora care traiesc in case fara ferestre.

"Placerea o caut, luarea in ras a cosmarului lumesc, a prostiei de a crede in ceva, paranormalul din privirea unei pisici suedeze", isi spuse Maria Angelica in timp ce pipaia cu mainile tremurande si amortite punga rece care sta sa crape.

she's anywhere out of the world

Motivul secret pentru care nu mai scriu si nu mai mananc, de cand am adormit cu capul pe masa.
Luckily, since then i've been in a modest harmony with my animal side.