Superblog 2019

   Toamna a reprezentat dintotdeauna începutul unui sezon în care mă simt dinamică, motivată să fac lucruri mărețe și să caut noi oportunități de dezvoltare personală. Printre multe lucruri pe care mi le-am propus în toamna asta și care reprezintă proiecte cărora mă dedic cu tot sufletul, unul dintre ele va fi Superblog 2019- ediția de toamnă.

    Sunt Ancuța, am 30 de ani, sunt născută în noiembrie (luna visătorilor), sunt psiholog  și logoped pentru copii, iubesc ceea ce fac și zi de zi pun pasiune în activitatea de la cabinet, i always look on the bright side of everything,  ador latura umanistă a vieții (psihologia, literatura, filosofia, artele), îmi plac competițiile care implică eforturi creative și se concretizează în rezultate utile societății. Când toate merg bine , dar și în suișurile și coborâsurile inerente oricărui “destin” de om asumat sau de om, în general, mă face să zâmbesc soțul meu care, recunosc (recunoaște și el :)) ), devine morocănos când intrăm în competiție în diverse contexte. Având multe pasiuni comune, dar și multe idei diferite, până nivelăm asperitățile unor divergențe, ne face plăcere să ne contrazicem , apoi ne dăm dreptate reciproc, însă fiecare rămâne cu ideea lui inițială. El a participat și la ediția din primăvară, așa că are ceva experiență. Eu sunt novice, însă învăț repede, așa că sunt sigură că se va bucura din plin când îi voi sufla  premiile de sub nas :)).  

     Ce m-a determinat să mă înscriu? Curiozitatea, pasiunea pentru scris, comunitatea frumoasă pe care am cunoscut-o în primăvară- la Gala Superblog, probele creative (recunosc că îmi venea să mă apuc și eu de scris, în timp ce Nucu răspundea provocărilor lansate în competiție), plăcerea de a citi viziuni diferite asupra unei teme și entuziasmul contagios al participanților de la ediția anterioară. 

    Nu cred că voi participa la toate probele (jobul meu e foarte solicitant), ci doar la acelea care îmi plac și care mă inspiră. Am privit mereu scrisul ca pe o modalitate terapeutică de exprimare, așa că nu voi privi concursul ca pe o cursă, ci ca pe o activitate în care să mă implic cu plăcere. 

   Să dăm, deci, startul la relaxare! 🙂

Cosmic, intraductibil

Imi pun in ordine gândurile,

sunt niste cocori risipiti aiurea
de vuietul toamnei,
ma regăsesc doar ca sa ma pierd
cu iuțeală
intre un gând
si rapida sa uitare...
gândurile uitate nu imi mai revin,
sau daca le prind,
imi pare că-s noi, sclipitoare.
gândurile vechi nu ma părăsesc niciodată,
sunt primele cunostinte
din primele ceasuri de singurătate.

La sfârșitul vietii
n-am sa uit,
si ma voi transforma in Salvador.

uneori ma simt
ca si cum as fi adus pe lume
o mie de prunci.
jumatate din ei sunt ucigași,
cealaltă jumatate ii judecă,
eu mă împart între cele
două tabere
si sunt martorul care jură strâmb.

o mie de prunci
nu si-au cunoscut tatăl
si toti o mie ma întreabă
si trag de mine
într-o parte si-ntr-alta
ca de ce am încercat să le fiu tată,
când eu nu stiu cum e sa fii mamă.
o mie de prunci s-au născut azi
si urlă,
si se ascund sub clopote păgâne,
isi muşca pumnii,
aruncă cu ei in pantece,
in rugină,
in sunete,
intr-o cutie rotundă,
in care se razboiesc de la începutul lumii,
o seară si o dimineață.

iubirea ta o văd acum in fiecare semn de pe perete.
nu am sa zic nimic,
n-am sa marturisesc,
pentru ca ieri eram alta.

fiecare stea are un obraz,
asa cum fiecare animal are un suflet.
fiecare masina are un timp de viaţă,
asa cum fiecare mort are timp pentru vesnicie.

azi, imaginea din mintea mea
o transcriu pe obrazul curat
al unei stele.
tu ai sa o privesti
cu cotul rezemat de pervaz
si-ai sa închizi fereastra
când ai sa îti dai seama că:

- animalele au prea mult suflet,
- mașinile au prea mult timp,
- morții au prea multă viată înainte,
- stelele nu îşi spală obrazul şi tu nu ştii prea clar care sunt visele mele, plânse in imagini.

punct!

miscarea pleoapelor tale
imi dezvaluie orice fixare anormala
a unui punct imaginar.
ma pun in pielea punctului imaginar
si imi pare ca ma doare
sa imbrac pe fiecare bucata din mine
vesmintele unui peisaj care se tot schimba
de la o frica a ta la alta.

uneori, punctul imaginar pe care il fixezi
sunt eu insami,
sunt punctul pe care il fixezi
si sunt in acelasi timp
focarul de frici din spatele lui.

sunt expresia grijilor tale
si un reper oarecare
de care privirea ta se agata,
nevazandu-ma,
doar plimbandu-ma in mintea ta
de la o frica la alta,
cu un ochi sau celalalt,
miscandu-ti pleopele,
fixandu-ma.

sunt femeia imobilizata intr-un punct imaginar
de pe un perete.
sunt marmura alba.
sunt un un poster.

sunt al doilea punct de suspensie
care insoteste orice exclamare
a pleoapei care tresare.

sunt in fiecare zi un semn,
un punct trasat nevrotic,
un punct care, analizat la microscop,
poate fi virgula,
poate fi ceas,
poate fi un semn de intrebare,
poate fi gura,
poate fi nas,
o lebada
sau o femeie oarecare.

XI

Pe rand, si-a omorat trei frati, poate doar trei cunostinte, poate doar trei stari ale eului, sperand ca râul va spala sangele... Din felul in care respiratia vazduhului, sacadat, transmitea senzatii, a aflat ca urmatorul gest ar putea fi, din nou, crima. A lasat deoparte, parca in alt punct cardinal, ciocanul, parca in alt colt obosit al junglei, obsesia repetitiei, parca in alt camp vizual, camera de filmat, parca pe chipul altui perete... oglinda. Usa se inchide, cand tot ce-i mai atarna in brate ca o ciorna este manualul de recunoastere treptata. Spala acum rochii si cranii, picioruse, un chip si masa murdara... mainile roz-stravezii reflecta lumina, intr-un univers fara pamant, exista totusi pietrele si apa care se strecoara printre ele. Un univers in care oamenii fabrica mai usor iluzii durabile. In lumea din pietre sunt numai mâini si glasurile mainilor care se frang deasupra apelor ca niste poduri... apele raman uneori singure, fara sa pastreze in adancimi sau limpezime urmele nostalgiei sau nevoia unei prezente oarecare. Un peşte mi-a zambit inapoi, din albia raului... mi-am dorit atunci ca timpul sa curga fara sa spun "oricum curge".

that's what i want

Vreau sa te cunosc si sa iti mangai trupul, sau doar sa bem o cafea, intr-o amiaza ploioasa, sa rasfoim albume de arta si sa ascultam jazz, sa ne rasfatam cu ciocolata, sa stam goale pe aceeasi canapea si sa avem un ras molipsitor.

her madness isn't the worst thing

Azi in scenariu zambeai, vorbind despre cum ti-ai petrecut viata pana la mine, sau cum ai fi vrut, nu stiu sa fac diferenta. Am baut dintr-o cana si am crezut ca tacerea mea o sa fie urmatoarea poveste, pentru viitoarele chipuri, care te vor intreba cum ti-a trecut vremea sau cum ai iubit, nu vor sti nici ele sa faca diferenta. Sunt sigura de asta, ca de linia dreapta a diminetii in care m-ai iubit.

Tot azi, am indragit doar raceala diminetii, care a inghitit in culoarea ei tot restul... cat m-as chinui, nu imi amintesc ce-a mai fost, ce-ar mai fi putut fi.

It is fear that sets the limits

Ma intrebam daca oamenii liberi sunt accesibili, daca se opresc sa stea cu tine de vorba si sa te mangaie. Eu daca as fi libera as intelege sa nu fac mare parte din lucrurile pe care la fac acum. Eu daca as fi libera nu as trai ca o sirena intr-un pahar cu apa.

Libertatea de care ma bucur acum si cu care nu ezit uneori sa ma mandresc seamana cu cea a unui peste intr-un borcan inchis ermetic si aruncat intre talazuri. Prin sticla borcanului se vad mii de ochi rosii, din care tasneste frustarea unor idealuri marine ratate. Puterea ochilor rosii nu omoara pestii, ii chinuie scotandu-le mental solzii, unul cate unul.

Aproape ca aici.