Ganduri la parada

O masina de citit gandurile… idei indraznete mai avea si Maurois asta, si inca din ’37 ii aparu scrierea cu pricina. Foarte interesanta mi s-a parut concluzia finala a naratorului-personaj, potrivit careia discursurile publice ne feresc de public/ auditoriu, iar travaliul gandurilor personale de noi insine. Desi pe partea stiintifica psihograful asta nu prea are nicio legitimitate (anticipeaza insa evolutia tehnologica, NASA sustinand chiar un proiect al descifrarii gandurilor oamenilor de la distanta printr-o aparatura care sa decodifice undele celebrale, fara stimulare electrica directa a zonelor corticale, precum si frecventa batailor inimii), bazele functionarii mecanismului fiind puse pe seama inregistrarii unor vibratii generate de vorbirea interna undeva in zona laringelui, sunt remarcante efectele pe care le presupune utilizarea acestuia. In roman, perceptia personajului este destul de restransa, raportandu-se la conflictele pe care reuseste sa le medieze in universul sau familial si unele probleme de natura profesionala din cadrul universitatii de a carei catedra apartine. Extrapoland insa situatia, existenta unei astfel de “gaselnite” ridica in primul rand probleme de natura etica. Intruziunea in intimitatea gandirii indivizilor este suficient de pomenit, fara a mai fi nevoie de a diseca in amanunt controversele pe care le implica. Dualitatea naturii umane reiese printr-o analiza rudimentara a realitatii sociale, dar ce-ar mai fi si sa iasa la iveala niste ganduri care de cele mai multe ori nu au nici o intentionalitate practica. Starile vizionare ar fi suprimate voluntar , ar genera probabil atat o gandire haotica cat si comportamente potrivit acesteia. Gandurile “negre”, ascultate posteriori de subiectul in cauza ar capata concretete, accentuand stari negative care intial nu au aparut decat fulgurant. Maurois ridica o ipoteza pe care specialistii de astazi o transforma in realitate. Poate ca e dezirabil sa cunosti intentiile unui criminal, sa faci lumina intr-un proces, sa stii ce gandeste despre tine “x”, daca te inseala sotia, insa reversul acestei inovatii ne-ar revendica si ultima ”centura de siguranta” a libertatii - libertatea mentala. Am sta probabil sa analizam gandurile vecinului referitoare la noi, acesta gandurile noastre referitoare la ce gandeste el si tot asa pana la cufundarea in niste analiza nefondate pentru ca nu intotdeauna gandul se potriveste cu fapta. Avem libertatea de a gandi si pe cea de a alege. Nu avem insa libertatea sa alegem ce gandim, in cel mai bun caz putem doar sa ne construim un mod de gandire, conform unei grile de valori asimilate de-a lungul experientelor noastre, prin invatare, imitare, ceea ce confirma cu atat mai mult bazele antagonismului uman primordial. Iar vorba unui erudit, vinovat se poate considera si cel care nu a apucat sa gresesca.