Norii cumulus de pe cerul de azi ma indeamna sa rasfoiesc jurnale de calatorie din Evul Mediu. E asa, captivant sa privesti de pe o singura banca puzderia de nouri ce se rasfira si se imbina in felurite forme si dimensiuni. Imi suna in urechea stanga un verset cantat de un cor de fete vesele. Am zis astfel sa las balta orice abordari teleologice si sa ascult in liniste la halucinatiile mele auditive, eveniment ce se desfasora intr-un fel cu totul exceptional (cam o data la patru ani :) ). Mi-e imposibil... E ingrozitor cand oamenii tac atunci cand frazuiesc intensiv vorbe goale de sens, numai sa isi faca simtita prezenta. Ca niste goarne stricate isi converseaza neincetat aventurile culinare, analizeaza comparativ dusul cu intorsul de la piata, cerceteaza ipoteza portofelelor goale, te indeamna pe deasupra sa ii asculti si sa ii aprobi. Timpuri grele substituite timpilor morti. Trebuie sa ma iau in serios pana nu ajung sa am prea multe intrebari si niciun raspuns.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu