telurice

Mana si cutitul care taie painea.
Painea e cutitul care taie mana. Pana in cartilajele putrede se simte durerea taierii, reverberand sinistru in mainile agile, dar indiferente. Fervoare si indiferenta. Astea sunt substantive. Si adjective pentru tot restul substantivelor care se scriu cu majuscula.
Sangele cald il regasesti la scriitorii latini si la animalele sacrificate in numele zeilor taciturni. E nevoie de sange rece pentru a tasni sangele cald, pentru a deveni rece, ca apoi sa fie reincalzit de mana care taie painea.

uneltiri pe-o vara

Vara imi surade ca o femeie din cartea lui Makine inainte de declansarea blitzul unui vechi aparat de fotografiat. Pentru a remedia cu o tusa naiva pasiunea (la fel de naiva, poate) din privire si a conferi in egala masura expresiei de pe hartia cu clipa imortalizata un aer misterios si totodata inocent, frantuzoaicele interbelice rosteau magicele cuvinte " petit poème ...", inflorindu-le astfel gura intr-un suras izvorat din aduceri aminte sau poate din le simple motif al recurgerii la un astfel de sirletic feminin. Se prea poate, de asemenea, sa fi fost rezultatul unei efuziuni pasagere, la gandul ca ochii iubitului ce probabil se vor fi scaldand in peisaje de pe meleaguri indepartate vor privi cu drag chipul imprimat pe carton.
Indolenta clipei extinsa cat o vara ma trimite in hamacul imaginar si ma face uitata acolo pana la certitudinea viitoarei toamne. Citesc pe carti neprelucrate, direct pe scoarta arborilor napastuiti de lirisme postmoderne, idei conturate in alfabet vegetal, filosofii milenare nerastalmacite, ce stau cuminti si isi asteapta interpretarile. Ma voi duce direct la lucruri, pentru a invata despre oameni.
Spre finele lui Gustar imi voi lua literele in traista si voi purcede spre tarmul Pontului Euxin, supunandu-ma astfel tendintelor capricioase ale verii. Alegele nu se vor fi uscand pana atunci la la soare,
(di)speram.
Le vent me portera...

Vreau (?)

O briza marina intra nesalutand pe fereastra ce a stat deschisa toata noaptea. Miroase a nisip , si a soare, si a nouri de vara, si a toate cele acoperite de delasare. Dintr-o servitute neinteleasa unii se trezesc sa o inchida, la orice urma de ordin. Nu ma cert cu nimeni, dar nu din dorinta de a-i intelege pe toti. Uneori ma prefac ca inteleg, pentru ca nu vreau sa se inteleaga ca am inteles. Stiu ca e un soi de diplomatie rudimentara si, in esenta, de prost gust. Nu e vorba de aripi sau de cutii goale de carton… ce diferenta e intre cele doua?! Imi place sa imi port cateodata aripile in cutii. Pasibil de contestare, sfertul de zi ce a mai ramas il inchin cu bucurie scrijelirii pe perete a unor diferite perechi de aripi. Cu creta. Aripi albe. Vreau sa am in cutia mea cele mai frumoase si mai diferite aripi. Doar pentru mine.

Reasumarea vechilor decizii

Se zvarcoleste in cearsaful umed, innodat in jurul trunchiului sau de barbat mioritic, legatura stransa cu fir gros de lana si nod intarit in diadema antica de imparat nomad. Dincolo de incarcatura psihologica pe care o simte inghioldindu-l sub coasta nu ii alearga pe crestele mintii niciun gand salvator. Salvarea se presupune ca ar veni din lucururi marunte, asupra carora nu stai neaparat sa cugeti. Din piept, arsura de vodka nestinsa se pierde in grimasa zambetului desenat stramb in intampinarea femeii cu cafeaua amara. Il revigoreaza mai mult umbletul ei apasat decat amestecul de nisip, cafea si apa. Fusta ii cade in pliuri usoare pana la glezna groasa si pictata in mozaicuri renascentiste, subliniindu-i varsta imprecisa si conferindu-i alura de portret regal neterminat de la bust in sus. O surprinde innapoindu-i surasul ca la zeama de portocala. Uita de durerea surda de sub coasta observand detalii diverse, printre care faptul ca si-a schimbat cerceii. Trebuie sa fi fost o alegere influentata de pasajele ce contureaza atmosfera epocii victoriene din cartulia cu care isi desavarseste zilnic exercitiul de lectura ( scriere a unui fost prieten, pe vremea cand polemica era de-o schioapa ). Cercei lucrati in varf de ac, in forma de colivie cu zabrele orizontale ce se arcuiesc viguros pe masura ce se indeparteaza de lobul urechii si usi de metal ieftin deschise fortat. Se indrepta de sale si ii intinse licoarea aburinda si amaruie ca gandul ivit la timp nepotrivit. Se opri o vreme langa fereastra privind un zbor frant de idee si se certa apoi in doua vorbe cu un val de nenorociri ce ameninta sa patrunda in casa. Rase ironic, arunca zatul pe geam si o lua la goana din camera cu gandul ca maine il va elibera pe individul care a ucis-o. Nu vru sa lase loc si prilej de bucurie.

Stand-by mood

Norii cumulus de pe cerul de azi ma indeamna sa rasfoiesc jurnale de calatorie din Evul Mediu. E asa, captivant sa privesti de pe o singura banca puzderia de nouri ce se rasfira si se imbina in felurite forme si dimensiuni. Imi suna in urechea stanga un verset cantat de un cor de fete vesele. Am zis astfel sa las balta orice abordari teleologice si sa ascult in liniste la halucinatiile mele auditive, eveniment ce se desfasora intr-un fel cu totul exceptional (cam o data la patru ani :) ). Mi-e imposibil... E ingrozitor cand oamenii tac atunci cand frazuiesc intensiv vorbe goale de sens, numai sa isi faca simtita prezenta. Ca niste goarne stricate isi converseaza neincetat aventurile culinare, analizeaza comparativ dusul cu intorsul de la piata, cerceteaza ipoteza portofelelor goale, te indeamna pe deasupra sa ii asculti si sa ii aprobi. Timpuri grele substituite timpilor morti. Trebuie sa ma iau in serios pana nu ajung sa am prea multe intrebari si niciun raspuns.

Cuvinte intinse

O farama de mister intr-un cerc partial inchis. Distopii nuantate in culorile pamantului si doi oameni sub o bolta de luceferi perversi, tinandu-se de mana, tacand sau abtinandu-se sa nu strige, sa nu se infioare de propriul urlet ce s-ar agata de crestele stalpilor de telegraf, dispersandu-se apoi in frunze artificiale cu striatiile electrizate, insonore in dansul brutal al caderii. Privirile nu se innoada in acelasi punct, buzelor le lipseste rictusul intepenit in acelasi colt, marginile nu sunt ale aceleiasi prapastii, bucata de pamant e doar podul subred dintre ape. Lumea se limiteaza la un singur punct cardinal daca e privita printr-o fereastra rotunda, cu rama noduroasa si geamuri anti-glont. Voluptatea acromaniei o lasam pe vara viitoare, cand va izbucni sub o alta bolta, intr-un alt cerc, iar mainile impreunate le vom usca la soare, facandu-le uitate de la umar in jos. Timpul va atarna imemorabil pe crengile arborelui care va inchide cercul. Cercul de arbori. Lipseste unul singur pana la vara ce va sa vina.

Din ascultate

Ea: Mai canta-mi o data cantecul ala pe care eu te-am invatat sa il asculti. E cantecul meu… iar daca nu ai voce momentan (din varii motive, dar eu cred ca raguseala vine de la faptul ca umbli fara manusi) macar ajuta-ma sa-l uit. Imi rasuna oriunde as merge acordul ala stricat. Drege-ti vocea pana data viitoare, sau macar ajuta-ma sa-l uit.
El: Data viitoare sa-ti iei o mandolina. Imi va fi mai usor sa te parasesc.