Vreau (?)

O briza marina intra nesalutand pe fereastra ce a stat deschisa toata noaptea. Miroase a nisip , si a soare, si a nouri de vara, si a toate cele acoperite de delasare. Dintr-o servitute neinteleasa unii se trezesc sa o inchida, la orice urma de ordin. Nu ma cert cu nimeni, dar nu din dorinta de a-i intelege pe toti. Uneori ma prefac ca inteleg, pentru ca nu vreau sa se inteleaga ca am inteles. Stiu ca e un soi de diplomatie rudimentara si, in esenta, de prost gust. Nu e vorba de aripi sau de cutii goale de carton… ce diferenta e intre cele doua?! Imi place sa imi port cateodata aripile in cutii. Pasibil de contestare, sfertul de zi ce a mai ramas il inchin cu bucurie scrijelirii pe perete a unor diferite perechi de aripi. Cu creta. Aripi albe. Vreau sa am in cutia mea cele mai frumoase si mai diferite aripi. Doar pentru mine.

Reasumarea vechilor decizii

Se zvarcoleste in cearsaful umed, innodat in jurul trunchiului sau de barbat mioritic, legatura stransa cu fir gros de lana si nod intarit in diadema antica de imparat nomad. Dincolo de incarcatura psihologica pe care o simte inghioldindu-l sub coasta nu ii alearga pe crestele mintii niciun gand salvator. Salvarea se presupune ca ar veni din lucururi marunte, asupra carora nu stai neaparat sa cugeti. Din piept, arsura de vodka nestinsa se pierde in grimasa zambetului desenat stramb in intampinarea femeii cu cafeaua amara. Il revigoreaza mai mult umbletul ei apasat decat amestecul de nisip, cafea si apa. Fusta ii cade in pliuri usoare pana la glezna groasa si pictata in mozaicuri renascentiste, subliniindu-i varsta imprecisa si conferindu-i alura de portret regal neterminat de la bust in sus. O surprinde innapoindu-i surasul ca la zeama de portocala. Uita de durerea surda de sub coasta observand detalii diverse, printre care faptul ca si-a schimbat cerceii. Trebuie sa fi fost o alegere influentata de pasajele ce contureaza atmosfera epocii victoriene din cartulia cu care isi desavarseste zilnic exercitiul de lectura ( scriere a unui fost prieten, pe vremea cand polemica era de-o schioapa ). Cercei lucrati in varf de ac, in forma de colivie cu zabrele orizontale ce se arcuiesc viguros pe masura ce se indeparteaza de lobul urechii si usi de metal ieftin deschise fortat. Se indrepta de sale si ii intinse licoarea aburinda si amaruie ca gandul ivit la timp nepotrivit. Se opri o vreme langa fereastra privind un zbor frant de idee si se certa apoi in doua vorbe cu un val de nenorociri ce ameninta sa patrunda in casa. Rase ironic, arunca zatul pe geam si o lua la goana din camera cu gandul ca maine il va elibera pe individul care a ucis-o. Nu vru sa lase loc si prilej de bucurie.

Stand-by mood

Norii cumulus de pe cerul de azi ma indeamna sa rasfoiesc jurnale de calatorie din Evul Mediu. E asa, captivant sa privesti de pe o singura banca puzderia de nouri ce se rasfira si se imbina in felurite forme si dimensiuni. Imi suna in urechea stanga un verset cantat de un cor de fete vesele. Am zis astfel sa las balta orice abordari teleologice si sa ascult in liniste la halucinatiile mele auditive, eveniment ce se desfasora intr-un fel cu totul exceptional (cam o data la patru ani :) ). Mi-e imposibil... E ingrozitor cand oamenii tac atunci cand frazuiesc intensiv vorbe goale de sens, numai sa isi faca simtita prezenta. Ca niste goarne stricate isi converseaza neincetat aventurile culinare, analizeaza comparativ dusul cu intorsul de la piata, cerceteaza ipoteza portofelelor goale, te indeamna pe deasupra sa ii asculti si sa ii aprobi. Timpuri grele substituite timpilor morti. Trebuie sa ma iau in serios pana nu ajung sa am prea multe intrebari si niciun raspuns.

Cuvinte intinse

O farama de mister intr-un cerc partial inchis. Distopii nuantate in culorile pamantului si doi oameni sub o bolta de luceferi perversi, tinandu-se de mana, tacand sau abtinandu-se sa nu strige, sa nu se infioare de propriul urlet ce s-ar agata de crestele stalpilor de telegraf, dispersandu-se apoi in frunze artificiale cu striatiile electrizate, insonore in dansul brutal al caderii. Privirile nu se innoada in acelasi punct, buzelor le lipseste rictusul intepenit in acelasi colt, marginile nu sunt ale aceleiasi prapastii, bucata de pamant e doar podul subred dintre ape. Lumea se limiteaza la un singur punct cardinal daca e privita printr-o fereastra rotunda, cu rama noduroasa si geamuri anti-glont. Voluptatea acromaniei o lasam pe vara viitoare, cand va izbucni sub o alta bolta, intr-un alt cerc, iar mainile impreunate le vom usca la soare, facandu-le uitate de la umar in jos. Timpul va atarna imemorabil pe crengile arborelui care va inchide cercul. Cercul de arbori. Lipseste unul singur pana la vara ce va sa vina.

Din ascultate

Ea: Mai canta-mi o data cantecul ala pe care eu te-am invatat sa il asculti. E cantecul meu… iar daca nu ai voce momentan (din varii motive, dar eu cred ca raguseala vine de la faptul ca umbli fara manusi) macar ajuta-ma sa-l uit. Imi rasuna oriunde as merge acordul ala stricat. Drege-ti vocea pana data viitoare, sau macar ajuta-ma sa-l uit.
El: Data viitoare sa-ti iei o mandolina. Imi va fi mai usor sa te parasesc.

Ganduri la parada

O masina de citit gandurile… idei indraznete mai avea si Maurois asta, si inca din ’37 ii aparu scrierea cu pricina. Foarte interesanta mi s-a parut concluzia finala a naratorului-personaj, potrivit careia discursurile publice ne feresc de public/ auditoriu, iar travaliul gandurilor personale de noi insine. Desi pe partea stiintifica psihograful asta nu prea are nicio legitimitate (anticipeaza insa evolutia tehnologica, NASA sustinand chiar un proiect al descifrarii gandurilor oamenilor de la distanta printr-o aparatura care sa decodifice undele celebrale, fara stimulare electrica directa a zonelor corticale, precum si frecventa batailor inimii), bazele functionarii mecanismului fiind puse pe seama inregistrarii unor vibratii generate de vorbirea interna undeva in zona laringelui, sunt remarcante efectele pe care le presupune utilizarea acestuia. In roman, perceptia personajului este destul de restransa, raportandu-se la conflictele pe care reuseste sa le medieze in universul sau familial si unele probleme de natura profesionala din cadrul universitatii de a carei catedra apartine. Extrapoland insa situatia, existenta unei astfel de “gaselnite” ridica in primul rand probleme de natura etica. Intruziunea in intimitatea gandirii indivizilor este suficient de pomenit, fara a mai fi nevoie de a diseca in amanunt controversele pe care le implica. Dualitatea naturii umane reiese printr-o analiza rudimentara a realitatii sociale, dar ce-ar mai fi si sa iasa la iveala niste ganduri care de cele mai multe ori nu au nici o intentionalitate practica. Starile vizionare ar fi suprimate voluntar , ar genera probabil atat o gandire haotica cat si comportamente potrivit acesteia. Gandurile “negre”, ascultate posteriori de subiectul in cauza ar capata concretete, accentuand stari negative care intial nu au aparut decat fulgurant. Maurois ridica o ipoteza pe care specialistii de astazi o transforma in realitate. Poate ca e dezirabil sa cunosti intentiile unui criminal, sa faci lumina intr-un proces, sa stii ce gandeste despre tine “x”, daca te inseala sotia, insa reversul acestei inovatii ne-ar revendica si ultima ”centura de siguranta” a libertatii - libertatea mentala. Am sta probabil sa analizam gandurile vecinului referitoare la noi, acesta gandurile noastre referitoare la ce gandeste el si tot asa pana la cufundarea in niste analiza nefondate pentru ca nu intotdeauna gandul se potriveste cu fapta. Avem libertatea de a gandi si pe cea de a alege. Nu avem insa libertatea sa alegem ce gandim, in cel mai bun caz putem doar sa ne construim un mod de gandire, conform unei grile de valori asimilate de-a lungul experientelor noastre, prin invatare, imitare, ceea ce confirma cu atat mai mult bazele antagonismului uman primordial. Iar vorba unui erudit, vinovat se poate considera si cel care nu a apucat sa gresesca.

Camila cu cinci picioare sau pumnalul din perna cu fulgi?

Ai putea spune ca este o tipa tantosa, dar foarte delicata, in special pentru ca isi lanolizeaza mainile cu untura de peste, iar unghiile si le vopseste ostentativ cu preparat din migadala uscata la soare plus alte ingrediente secrete, iar gatul... oh, gatul ii este atat de lung dar intr-un fel in care nu iese din tiparele normalitatii. A trait la impreunarea a doua veacuri triste, nedate istoric, dar insemnate intr-o condica ce nu se mai gaseste. Fix cand a pus piciorul dintr-un veac in celalalt, rochia fiindu-i prea stramta s-a crapat dramatic pe pulpa dreapta, iar de atunci a simtit acut nevoia de a fi independenta. Se scalda zilnic in bai de soare si a capatat prostul obicei de a-si picura beladona in ochi inainte de culcare. Intrebata de ce nu a putut decat sa ingaime ca viseaza tern in cele trei nopti in care luna nu se arata pe cer, dar ca nu se pricepe sa stabileasca niste legaturi evidente intre evenimentele astronomice si deprinderile sale cotidiene. In particular, ofera meditatii neremunerate despre esenta eului unor juni plictisitori, reusind astfel sa se achite de niste datorii civice pe care in alte circumstante nu le-ar fi resimtit percutant. Cel mai bun prieten ii este un filatelist, un ins de la care primeste in fiecare dimineata scrisori netimbrate, si cu care s-a intalnit pe-o margine de noapte, moment favorizant sa cada amandoi de acord ca ar fi total neindicat sa bea cafea dintr-o singura ceasca.
Unde poti da de ea? La rascrucea orelor aplatizate in farfurii de tort, unde croseteaza experiente neimpartasite.