O optiune

Biroul lui Alexandru Sahidian il tin inca pe hol. L-am primit cadou acum vreo doi ani, dar simt ca nu imi apartine. Il pastrez totusi. Pe la 60 de ani imi voi scrie poate memoriile, sau peripetiile senile de dupa 40. Dementa poate fi pusa in cuvinte mai lesne pe lemnul de nuc decat pe o tastatura de plastic. Imi va fi absolut necesara doar o calimara cu cerneala. Si-apoi biroul are si sertare, omoloagele recycle-bin-ului. Dar nu am sa dau restore. Le voi inchide, inexorabil si dramatic.

posibil ieri

mere coapte printre sticle. caramelizate. pe masa. ceai neindulcit. orizont cu gust de absinth. tamtamuri de toba cheflie. semne impersonale printre lichioruri cu cafea. dispozitie de dispozat. se aude slab boleroul din bodega alaturata. e vina bocancilor ce bat podeaua in ritmuri tribale. pe coltul mesei se aseaza cineva cu spatele la grupul vesel. rasete. omului ii cade basca. se opreste muzica. doar doua secunde. zornait metalic. hei tu. atmosfera cam clipeste aici. nu vrei sa dansezi cu noi. doua ceasuri pana la ziua. imi plac mainile tale si felul cum se impreuneaza in jurul paharului. e gol. ia-l pe al meu. voi inchide ochiul stang. dreptul mi-e inca albastru de la fum. stiu ca iti place albastrul. mi-ai mai spus. de fapt din nastere ii am asa pe amandoi. ochii. doar stangul mi-e inchis la ore cand tu inca obisnuiai sa dormi. iar. vad te impiedici des. ar fi bine sa iti largesti intr-un fel orizontul. am sa iti povestesc maine despre cum am reusit eu. ai rabdare. a ramas doar un ceas. muzica o asculti in surdina cand esti singur. iertare. credeam ca esti cu mine acum. aici. tristetea sunetelor se simte epidermic in doi.

Totul se frange din interior

Proza feminina se complace de cele mai multe ori in detalii nesemnificative care iti taie respiratia, ca un mobilier greoi, baroc, slefuit de timp intr-un fel neautentic. Cat artificial pe langa limpezimea de clestar a condeiului masculin, foarte ascutit si sensibil in acelasi timp prin simplitatea si profunzimea asocierilor izvorate din suprafata neteda a realitatii, care scapa femeii. Femeia nu vede evidenta, atribuie sens oricarui fleac, iar cand mijloacele de intelegere o depasesc scorneste pentru fluturi aripi greoaie de diamant.

"Concretii", un review mai tardiv

Poate sunt desueta, dar nu au rezonat in mine deloc “ultra-mega-cool”-urile din “Concretii”. Piesa de teatru, mai degraba show-ul respectiv, realizata intr-o maniera foarte moderna, aducand a suprarealism are trimiteri evidente la robotizarea actuala, sugerata prin toate expresiile posibile ale instinctualitatii, expuse ca intr-un clopot de sticla. Urletele “fara glas” ale personajelor, alaturarea unor semnificatii desprinse din literatura cu reveriile galactice, amosfera inghetata, costumele kitchoase ale figurantilor, viziunea futurista debusolanta conturata si cu ajutorul proiectiilor video din spatele scenei (imagini din razboi, cadre din filme de duzina), replicile codificate intr-un limbaj lubrico-sf, primitivitatea interrelationarii dintre cei trei actanti (un barbat cu reactii animalice la flirturile a doua femei, una adolescenta maturizata precoce, iar cealalalta mai coapta, mai rafinata insa foarte superficiala si stridenta) au alcatuit un spectacol terifiant insa cu un continut foarte profund al mesajului.
Abordarea aparent haotica starneste interesul, iar la o analiza mai fina a secventelor derulate pe scena din “Greenhours” poti constata cu usurinta ca imbinarea lor nu este intamplatoare, ci se completeaza intr-un sirag de idei, care asamblate duc cu gandul la un straniu balci al desertaciunilor .
“Criza este una a constiintei”, una dintre replicile “masculului”, este emblematica in descifrarea expunerii alegorice in straie de teatru modern. Prin mecanicizarea lor, “concretii” se apropie insa de abstract, sunt lipsiti de viata si totodata previzibili, redusi la o logica simplista, reactivi doar la nivel vegetativ. O lume cibernetizata, construita pe relicvele unei instinctualitati primare, intr-un mediu ultra-sofisticat pana la artificial, totul upgradat de replici sumare, saturate de anglicisme frivole, repetate delirant, ce mentin la intensitate redusa legaturile dintre personaje.
Piesa este adaptata dupa un dramaturg rus, Vladimir Sorokin si pusa in scena de Alexandru Mihaescu. As merge si a doua oara doar daca s-ar desfasura intr-un cadru mai “aerisit” (mi-am sucit gatul sa pot repera evolutia actoriceasca, tanti de langa noi nu avea coc, dar adoptase o pozitie contemplativa odihnindu-si tampla-n palma, iar dupa mine s-au mai sucit cativa oameni ).

P.S. : Nu-i chiar asa cum zice actorul, mai sunt destule gesturi care ne surprind, idei care ne anima, "interioare" altfel decat goale, cunoscuti si necunoscuti care nu doar "joaca", ci fac "piese" cel putin la fel de bune precum "Concretii". :)

Pe langa ora

Pentru ca astazi nu pot dormi cu geamul deschis, draperiile s-au dizolvat usor pe covorul primelor ganduri de dimineata. Rade pe sub mustati timpul din urma, cel pe care ignoranta mea infatuata l-a facut ghemotoc si l-a lasat sa isi strige secundele undeva la colt de strada, exhibitionist. As vrea sa am un plan foarte ordonat pentru una din dupa-amiezele viitoare (chiar saptamana asta, de s-ar putea), niciodata nu am fost insa un bun strateg, niciodata cum s-ar spune nu m-am ofuscat pentru ca mi s-a dat peste cap un program “batut in cuie”. In felul asta poti intampina voios orice situatie inopinata. Delasarea sa fie trend-ul societatii contemporane? Nu-i bai, sa se “scofande” pamantul (zisa unui uncheas vecin al meu), astazi urmarim un senzational reality-show; de ce sa ne ingrijoram prea tare? unul dintre job-urile cele mai bine platite va fi cel de organizator al timpului liber; resursele noastre sunt pe duca? avem o paleta larga de produse alimentare modificate genetic; la noi nu e vorba de cupiditate, ci de preintampinarea eventualelor lipsuri; legea nu se impotriveste nici consumului excesiv de zahar, sare si grasimi (e doar o sugestie), dar este mai dificil de achizitionat lapte, carne, oua.
Mi-ar placea sa primesc cadou o panglica mov, pestrita, cu care sa imi prind draperia, aluneca de fiecare data cand ma uit pe fereastra. Nu stiu insa sa fac o funda ca la carte, in ciuda insistentelor si efortului depus de bunica mea sa ma invete. Inainte sa merg la scoala o rugam intotdeauna sa imi lege sireturile, dar chiar daca nu o rugam, se oferea ea, nu-i placea sa vada ca “nu sunt in randul lumii”. O sa ii cumpar cand merg acasa un buchet de flori, adora sa o magulesc si stie ca nu o fac inadins, ci ca sunt “simtitoare”. Cel mai mult o fac pentru ca m-a invatat sa recunosc si sa nu ma alatur oamenilor fatarnici, intr-un fel, sa ii “culeg” pe cei de care ma-nconjor (ciudat, ce repede uitam! ) . Nu stiu cate dintre povetele ei am internalizat, insa s-a straduit sa imi dezvolte un al saselea simt al cunoasterii care mizeaza pe ceva mai presus de interpretarea cuvintelor si faptelor. Exista masti frumoase pentru toate. Exista si masti mai putin frumoase pe care insa oricat ai vrea nu poti sa nu le porti. Anima si animus, persoana si personajul, culoare si colorit, natura si arta. La ce se poate ajunge mai usor? Naturaletea artei sau arta naturii?
In ce carte era descris un soricel care incerca sa tintuiasca peretii unei camere ce se stramtora? Imi amintesc doar de eforturile lui disperate (imi pare ca “Spuma zilelor”). Oare soarecele ala era singur? Sa fi fost un soarece de biblioteca veritabil care, cunoscand pana-ntr-atatea avea nevoie sa traiasca si o drama reala? Sau din contra, sa fi fost incercat de prea multe sentimente? Lipsa dramei sa fie cea mai acuta dintre rele? Spre recitire.


Starile de prostratie creeaza dependenta. Mizantropia intra in sfera patologicului? (predispozitia pentru compania unei categorii a impertinentei cu folos , pe fond de revolta, se pune?). Stop aici (a se ignora ultimul paragraf, draperiile sunt bune doar pentru a cerne lumina).

Instantaneu din fumoarul fictiv

Poti sa te indragostesti de felul in care cineva fumeaza o tigara. Actul in sine poate fi transformat in adevarata arta (sau transfigurat artistic pentru ca este spontan si nu fix programat vreunei anume simbolistici), printre multe altele care nu poarta un nume, cum ar fi felul in care o femeie se machiaza, tinuta si gesturile pe care le adopti in timpul studiului, lecturarii unei carti din pura placere sau parcurgerii unui cotidian de afaceri. Unii citesc energic, cu fervoare, miscarile oculare sunt rapide, cartea este tinuta cu ambele maini, expresia faciala a emotiilor este evidenta, contactul cu exteriorul este mentinut doar printr-o fixare brusca a unui punct imobil cu privirea ce se desprinde dintre coperte, hipnotism determinat de imperiozitatea de a adanci o idee in care te regasesti, careia ii reprosai deseori latenta si care deodata ti se releva surprinzator, ca atunci cand esti deposedat de un bun de care nu te foloseai, dar totusi iti era necesar. Mai se intalnesc cititorii fashionable, carora cartile le vin ca un accesoriu si (mai ales la femei) pozitia corporala se schimba vizibil. Parul trebuie sa fie neaparat intr-o parte, coafura elaborata pretentios ca paragrafele care incep cu litere rupte din scrisori medievale, cartea este tinuta ca o esarfa de care te descotorosesti pentru ca iti e prea cald, dar pe care o ti-o pui gratios pe mana pentru ca e tesuta cu fir scump. Concentrarea se poate zari din atingerea fina a buzelor cu varful limbii, din degetele care mai odihnesc putin pe coltul paginii inainte de intoarcerea filei, neputandu-se afirma astfel ca lectura se face la modul superficial.
Mai se gasesc cititorii inverusnati, despre care care se poate spune ca actul lecturii emana un soi de misticism, traind parca la nivel senzorial educarea spiritului. Sunt complet rupti de cadrul exterior, iar respiratia se regleaza in functie de topica frazei sau de semnele de punctuatie. La ei mecanica cititului se poate asocia cu starea preparatoare a creatiei.
Alte categorii de cititori se mai pot intocmi, insa ori nu li se poate pune o eticheta, ori se poate remarca cu usurinta ocazionaliatatea actului. Unii citesc din plictiseala, altii ca si cum ceea ce citesc nu le satisface indeajuns curiozitatile savante, citesc emfatic, ca un suveran doleantele poporului sau un profesor depasit o teza originala prin emergenta inovatiei sau dimpotriva, un profesor creativ o teza neinspirata.
Cam asa e si cu tigara. Unora le vine precum o prelungire a mainii, neputandu-se remarca din exterior cand incep sau cand termina tigara. Sunt fumatori inraiti, fumatori sociali, fumatori camionagii, fumatorii care nu se pot lipsi de port-cigarette, pufaitori, varstnici, adolescenti, fumatori pasionati, cu tabieturi, in fotolii, pe plaja, dimineata, la ferestrele deschise din noapte. O parte din ei fumeaza din plictiseala, altii imita un comportament vizand intregarea intr-un anumit grup, foarte multi se apuca intr-o doara, altii avand o perspectiva sumbra a zilei de maine. Impanzesc cafenelele, discotecile, strazile,coridoarele institutiilor, parcurile, lupanarele, restaurantele de lux, bodegile, maidanele… Fumul de tigara se ridica ca o jertfa neprimita inchinata unui zeu pagan.
Indivizi care isi aprind tigara in treacat, vazandu-si de drum cu capul plecat, altii ce se opresc pe o banca, sau langa un burlan si te intreaba increzatori daca nu cumva se face sa ai “un foc”. Tigara fumata mefistofelic in colt de gura, pufait superficial de duduie parvenita, tigari subtiri, purtate de degete ale caror maini creioneaza gesturi ample, urmand cursul fumului ce transcende tacit, ramificandu-se in rotocoale ce dispar pana la al doilea fum.
Tigara ca stare, substitut de sentiment, senzatie de lume intoarsa pe dos, fum ce se interpune ca un zid intre bizar si palpabil, capriciu sau doar detasare. Relas inchipuit…
“Invidiez fumatorii, au acele cinci minute cand raman singuri cu conflictul lor” (Paler).

Este arhicunoscuta “tigara de dupa”, sau de ce nu “in timp ce” fireste, te inspaimanta teancul de dosare nedeschise, cursurile imprastiate in tot patul, prezentarea de maine, proiectul neterminat (pacat ca sporeste anxietatea, si nu o reduce asa cum se amagesc consumatorii).
Intrebat de un discipol al sau despre traducerea psihanalitica a fumatului, relatia acestuia cu vreun tumult interior defulat, manifestare nociva dictata de "obscuritatea" inconstientului, Freud raspunde cat se poate de senin : “Sometimes a cigar is just a cigar…”. Poate ca raspunsul asta spune mult mai mult decat eu (nu) am reusit sa sugerez. Doar incercam sa uit de cursul de la Logopedie in vreme ce imi incurajam viciul (efectele negative se mentioneaza dupa sesiune).

o recuzita subevaluata

Isi imbraca sumar cuvintele in cerneala ( rosie, asa poate vorbi mai "intim" ) si de fiecare data plescaie cand e multumit de scriitura, ca dupa ce termini de mancat un covrig uscat si ti-e sete. Maica-sa ii spune sa lase deoparte sentimentalismele astea cu "eu vreau sa fac arta" , insa Tony ii spune mereu ca "da" , are potential , numai ca "tine-te de treaba" , altfel se pierde si e mare pacat.
Matusi-sa aia , care e o zdreanta si pe care unchi-su' a gonit-o de acasa ii e muza, sau i-a fost pentru unele poeme mai deocheate, dar cu mare substrat filosofic si chiar se intalneau o perioada, in spatele blocului, sub teii inca infloriti, evident, ea ca muza, el ca artist, ea rezervata, el cuprins de fiorul creatiei, ea convinsa ca il ajuta, el neinteles si imbatat de parfum de flori de tei.
Si-a luat revansa intr-o dupa amiaza (fata de lipsa de cooperare a matusii) , dar de atunci si-a schimbat si muza, preferand sa se lase inspirat de trompele elefantilor pe cale de disparitie, profund captivat de inclinatia acestor animale spre reinterpretarea sfaturilor batranilor indieni.

p.s. : Ceea ce admir la elefanti este ca sunt diferiti de restul turmei din care fac parte. Si iarasi, o insemnare pe care mi-am luat-o intr-o promenada diurna e ca nu sunt deloc falocentrici !