"Aveam bilet la Simfonia a IV-a a lui Mahler, fiindca nu am gasit mai ieftin si conducea Bruno Walter, am luat bilet in primele staluri. Iti poti inchipui un vechi walach frust si nedus pe la biserici, in inflorirea aia de gateli parfumate si busturi si maini si pieptanaturi. Mi-a luat ochii si pentru moment n-am fost in stare sa rezolv in parti incalcirea de minuni. Dar, cand a inceput simfonia (stii tu: nevoia de a elibera spatiul, cutremurul dionisiac al muzicii), imi abat privirile la stanga, si vaz asa, ceva fara pereche. Ce sa-ti spun? O stralucire, o nemiscare si o tensiune. Mai ma uit o data si vaz acumulat deasupra cefii un fel de melc de aur, un ornament greu si mat, un par cum n-am putut nici sa-mi inchipui (...). I-am prins mana si am ramas asa pana la sfarsit.
Pe urma am asteptat-o afara, la iesire. Vorbea frantuzeste, mi-a fost mai usor sa-i spun ce vreau. Am rugat-o sa-mi dea voie sa mai prelungesc inca un moment emotia impartasita si sa mergem alaturi. Pe urma am orientat-o catre o cofetarie si, intrecandu-ma cu elocinta, numai sa nu-i dau timp sa se reculeaga si sa se sperie, ne-am asezat. Mai, ce i-am spus atunci sunt lucruri pierdute pentru oameni. De unde le scoteam ?... ! "
(Ion Barbu catre Tudor Vianu, la 18 mai 1922)
Suflul bland al trairilor transcrise odinioara.
Pe urma am asteptat-o afara, la iesire. Vorbea frantuzeste, mi-a fost mai usor sa-i spun ce vreau. Am rugat-o sa-mi dea voie sa mai prelungesc inca un moment emotia impartasita si sa mergem alaturi. Pe urma am orientat-o catre o cofetarie si, intrecandu-ma cu elocinta, numai sa nu-i dau timp sa se reculeaga si sa se sperie, ne-am asezat. Mai, ce i-am spus atunci sunt lucruri pierdute pentru oameni. De unde le scoteam ?... ! "
(Ion Barbu catre Tudor Vianu, la 18 mai 1922)
Suflul bland al trairilor transcrise odinioara.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu